Licentele software – intre legalitate si piraterie

licentele software

Licenta software este dreptul de folosinta in mod legal a unei aplicatii software. Licenta pentru folosirea unui software poate fi atat platita cat si gratuita. Pirateria software consta in reproducerea sau distribuirea neautorizata de software protejat prin drept de autor. Pirateria se realizeaza prin copierea, descarcarea, punerea la dispozitie, vanzarea sau instalarea de copii pe calculatorul personal sau cel utilizat la locul de munca.

Ceea ce de multe ori nu realizam este faptul ca, la cumpararea software-ului, se achizitioneaza, de fapt, licenta de a-l utiliza, iar nu software-ul ca atare. Aceasta licenta este cea care va informeaza de cate ori puteti instala software-ul. Daca realizati mai multe copii ale software-ului decat cele pe care le permite licenta, aceasta echivaleaza cu piratarea software-ului.

In functie de restrictiile legale si tehnice stabilite de proprietarii licentelor referitoare la utilizarea, modificarea, copierea sau redistribuirea acestora, se disting 2 tipuri de licente:

-    licentele comeciale, care la randul lor pot fi de tip shareware (pot fi folosite gratuit doar pentru o anumita perioada), trial ( pot fi folosite gratuit o perioada de timp, dar au mai multe optiuni dezactivate), retail (software-ul comercial care nu poate fi copiat) si freeware (utilizatorul poate folosi softul pe o perioada nelimitata, dar nu are dreptul sa il editeze sau sa il revanda);

-    licentele open source reprezinta licentele prin intermediul carora dreptul de proprietate asupra unui produs IT nu ramane la autorul acestuia, programul putand fi utilizat in mod liber de catre orice utilizator.

Trebuie mentionat ca mai exista si software-uri  abandonware, care pot fi folosite in mod gratuit, fara nicio restrictie, intrucat producatorii acestuia au renuntat la drepturile de autor.

In Romania, drepturile de autor asupra software-urilor sunt aparate prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificata si completata, care prin art.1399 dispune: “Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 4 ani sau cu amenda reproducerea neautorizata pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator in oricare dintre urmatoarele modalitati: instalare, stocare, rulare sau executare, afisare ori transmitere in retea interna.“

Av. Cristian SARARU – Cabinet Individual de Avocatura “Cristian SARARU”

Posted on noiembrie 16, 2009 in Editoriale

Leave a reply

Back to Top